Cu un număr total de 42 de piloți înscriși pe lista de start, din care 15 juniori, a 4-a etapă din cadrul Campionatului Național de Slalom Paralel (CNSP), desfășurată duminică și organizată de ACS de Automobilism Sibiu, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS), s-a bucurat de un nou succes.
Runda s-a desfășurat în aceeași locație că etapa precedentă, pe circuitul Masters Speedway de la Șura Mare, județul Sibiu.
Pe o vreme deosebit de placută pentru început de octombrie, mansele de concurs au fost simple, iar cele 21 de perechi si-au dus la bun sfârșit evolutiile, Runda I de concurs încheindu-se în programul stabilit de organizator. La ora 16:00 a debutat și transmisia Live pe pagina de Facebook a Eurosport România.
Runda II a înregistrat o perioadă de pauză necesară pentru corectarea unor erori tehnice de arbitraj.
Clasa Junior a fost cea mai disputată, în urma căreia David Marcu și-a adjudecat titlul de campion al clasei. El a fost urmat de Duma Bogdan și Duma Andrei. Marcu, are șanse foarte mari să-și adjudece și titlul la clasa Open, având doar un punct mai puțin față de liderul Paul Popa.
Alexandru Brescan s-a impus la Clasa 1, devenind și campionul acestei categorii. Sabin Jubleanu a venit pe locul secund și Ciprian Ana a închis podiumul clasei.
Clasa 2 a fost adjudecată de Robert Uturaș, cu Paul Popa și Ștefan Gârleanu pe locurile 2 și 3.
Iulian Bașcău s-a impus la Clasa 3, urmat de Mihai Pleșa, iar Eugen Grigorescu a terminat pe 3.
Revenit după o pauză de un an, Christian Leu a obținut victoria la Clasa 4, urmat de Alexandru Bodi și Dorin Fazakas.
La Femina, Alexandra Teslovan a fost urmată de Anamaria Gustoi și Alexia Apostol.
În cele din urmă, la clasa Open, Robert Uturaș a obținut victoria, la primul său succes la această clasă. David Marcu a încheiat pe locul 2, iar Paul Popa a ocupat locul 3, amândoi urmând să-și adjudece titlul clasei în ultima etapă.
Urmatoarea etapă și ultima a sezonului se va desfășura duminica, 24.10.2021, pe pista auto de la Sibiu.
Record absolut de participanti cu ocazia inaugurarii noii piste de Slalom Paralel Masters Speedway de la Sura Mare in etapa a 3-a de CNSP de sambata 21.08.2021
Pe masina de concurs a lui Ciprian Luca, Raul Badiu inregistreaza timpul record de 1:19,623 al acestei piste si primeste "Trofeul King of Masters Speedway Circuit, Sura Mare"
Sub organizarea Clubului Sportiv de Automobilism Sibiu (Director Organizatoric Ciprian Luca) si ACS Pro Drive Sibiu (Director adjunct Dan Niristeanu si Dan Grunca ca Sef de traseu, care a contribuit la degajarea cat mai rapida a masinilor implicate in evenimentele de curse), lucrarile de pregatire a etapei au demarcat din timp, iar vremea buna din ultimele doua zile si transmisia directa a evenimentului prin Stef Raita si echipa care l-a insotit, au contribuit si ele la reusita etapei.
Prima surpriza a fost lista de inscriere, unde 43 de piloti si-au manifestat interesul de a participa la etapa, din care 13 juniori.
La ora 10 dimineata pe teren era prezenta asistenta tehnica Ady Service, destul de solicitata de aceasta data, si Salvarea San Med. Odata cu inceperea competitiei propriu-zise devine tot mai clar ca juniorii nu sunt dispusi sa mai accepte in fata lor nici un senior, pe noua pista inaugurate. Doar Raul Badiu (pilot roman participant in cadrul Campionatul Mondial de Junior-JWRC) reuseste sa spulbere aceasta intentie, etaland un adevarat recital de pilotaj si conducand ostilitatile de la inceput pana la sfarsit.
Printre spectatorii prezenti la eveniment putem mentiona, alaturi de altii, pe multiplul campion Mihai Leu.
Din partea Federatiei Romane de Automobilism Sportiv au fost prezenti vicepresedintele Catalin Nicolaescu, dar si Directorul Sportiv Utu Badiu, aflat si in cea de-a doua ipostaza, de sustinator al celor doi fii ai sai, pilotii Raul si Andrei Badiu, primul la clasa 3 si al doilea in cadrul clasei 1.
La Clasa Femina o surpriza placuta este ocupanta locului II, Alexandra Teslova, la aprox.3,5 secunde de locul 1 ocupat de Anamaria Gustoi. Pe locul trei se clasifica Patricia Sarbu-Marculet, iar pe locul 4 Angela Mondoca.
La clasa 1 seniori au fost inscrisi de data asta 8 piloti. Lupta pentru podium s-a dat intre tanarul senior Bogdan Rogoz (cu licenta OE), veteranul pilot Mihai Alexandrescu (cu cele mai multe participari anuale la diversele ramuri sportive ale FRAS, indeosebi pe asfalt) si mai nou indragostit de cursele pe macadam, urmati de Alexandru Brescan si Ciprian Ana. Aceasta este si ordinea in care se ocupa podiumul la clasa 1.
Clasa 2 seniori nu a mai fost atat de performanta ca altadata (raportata la Clasamentul Open), favoritul principal, Paul Popa, ocupand doar locul III dupa Runda 1. Acesta reuseste insa sa se mobilizeze in Runda 2 si ocupa prima treapta a podiumului, la aprox. 1, 5 secunde in fata lui Robert Uturas. Pe locul trei se claseaza Stefan Girleanu, dupa o prestatie surprinzator de buna.
Clasa 3 este dominate magistral de Raul Badiu. Pe locul II vine Eugen Grigorescu, iar pe III urca favoritul local, Sorin Bratu, aflat la prima cursa din campionatul de Slalom Paralel.
Clasa 4 are are urmatorul podium: Bodi Alexandru, Cristian Sugar (OE) si Eduard Georgescu. O prezenta neasteptata in cadrul acestei clase a fost cea a comentatorului nostrum binecunoscut, Stef Raita care dupa o evolutie apreciata in mansa 1, incheie premature competitia in mansa 2 cand are parte de o rasturnare spectaculoasa, dar fara urmari personale.
Clasa junior s-a dovedit a fi cea mai performanta. David Marcu si Andrei Duna au „permis” doar lui pilotului JWRC, Raul Badiu, sa-i depaseasca, Paul Popa trebuind sa se multumeasca dupa Runda 1 doar cu locul IV. In Runda 2 (semifinale, finale de la clase) ordinea se schimba doar la castigatorii locurilor 2 si 3. Podiumul are urmatoarea configuratie: David Marcu urmat de Bogdan Duma si Andrei Duna.
Clasasmentul Open are in frunte pe Raul Badiu, urmat de juniorii David Marcu si Andrei Duna, doar pe locul 4 clasandu-se urmatorul senior, Paul Popa.
Festivitatea de premiere a inceput prin inmanarea pilotului Raul Badiu a trofeului King of Masters Speedway Circuit, Sura Mare, care inregistreaza timpul record de 1:19,623 pe o tura.
Concluzii: pista s-a dovedit deosebit de rezistenta dupa trecerea celor celor 42 de masini de competitie. Spectacolul oferit de concureti, cat si comentariile lui Stef Raita, a tinut, cu sufletul la gura, mai ales tanara generatie.
