Prezenta record la aceasta etapa, cu Vali Porcisteanu ca prima vioara
Prima etapa de CNSP din anul competitional 2018 de sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv a debutat sambata 12.05.2018 tot sub organizarea ACS Pro Drive Sibiu (Director Organizatoric Dan Niristeanu).
Ea a fost din timp si minutios pregatita si gratie implicarii sponsorului principal Ravenol Romania, Partener Tehnic la Formula 1 la Sahara Force 1 India. Sprijinul moral si material acordat clubului de parintii a doi dintre juniorii proapat inscrisi, cat si implicarea Scolii de Soferi ABC, au contribuit impreuna la reluarea cu forte noi a Campionatului National de Slalom Paralel editia 2018.
Pregatirea terenului a debutat cu o luna in urma, dar seceta din aceasta primavera (cea mai puternica din ultimii 50 de ani) a defavorizat consolidarea 100% a pistei, care a trebuit sa suporte peste 250 treceri de masini de competitie.
Una din noutatile cu care a debutat sezonul competitional 2018 a fost si transmisia live a evenimentului, (interviuri, concursul propriu-zis si festivitatea de premiere), gratie prietenilor nostrii si ai Slalomului Paralel, Mircea Dragan si Rares Fetean.
Lista cu cei 33 de inscrisi, anuntati pana joi 10.05.2018 ora 20, a impus pregatirea speciala si trasarea locatiilor in parcul de service, astfel ca sambata dimineata procesul de verificare tehnica, inscriere si validare s-a incadrat in programul afisat, stabilit intre orele 8 – 9:10.
Serviciul de tractari Adi Service, prin profesionalim si implicare, a contribuit si el la buna derulare a competitiei prin reducerea timpului de stationare la incidentele de pe traseu.
Spectatorii au fost atrasi ca de un magnet in parcul de service de anuntul ca multiplul Campion National Vali Porcisteanu se va prezenta la aceasta etapa cu noua lui Skoda R5 echipata pentru macadam. Iar Vali le-a rasplatit curiozitatea si interesul prin faptul ca masina, adusa in dimineata cursei la pista, direct de la Bucuresti, a mai necesitat o serie de reglaje/setari la suspensie, urmarite cu interes de spectatori.
La clasa junior (12-18 ani), campionul pe 2017, Costi Tudose, a solicitat inscrierea la clasa 2 seniori (prin dreptul oferit de Regulament), astfel ca pe lista de inscrere a juniorilor au mai ramas ocupantii locurilor 2 si 3 de la final de an 2017 la clasa Seby Ciuntu si Mario Calugarita, la care s-au alaturat juniorii de la Pro Drive Sibiu, Paul Popa de 16 ani si Alex Cazacu de 12 ani, debutanti la ultima etapa din 20.10.2017. Cei doi junior de la Pro Drive Sibiu au urmat in iarna cursurile Scolii de Pilotaj a lui Vali Porcisteanu si toata lumea era interesata de progresele pe care acestia le-au facut. Disputele din runda I nu prevesteau rasturnarea de situatie din runda II, cand Paul Popa pierde doar in finala mare in fata lui Mario Calugarita (si el elev de-a lui Vali Porcisteanu) iar mezinul Alex Cazacu, asistat in dreapta de tatal sau Leo Cazacu (fost mecanic de clasa la automobilelel de competitie ale pilotilor campioni Heinz Gollner si Manfred Stohl), castiga finala mica in detrimental vicecampionului junior pe 2017, sibianul Seby Ciuntu.
Clasamentul final al etapei este:
- Locul I – Mario Calugarita ………...…… si locul 8 in Clasamentul Open (din 33 participant)
- Locul II – Paul Popa ……………...……… si locul 21 in Clasamentul Open, idem
- Locul III – Alex Cazacu ………………….. si locul 22 in Clasamentul Open
La clasa 2, cu 11 piloti seniori inscrisi la start, Danut Budai se impune fara drept de apel (chiar daca in prima mansa de concurs rupe o panetara). Campionul la Open al anului 2017, Bogdan Rogoz, are probleme tehnice la motor si nu reuseste sa ocupe decat locul 7 la clasa si 20 la Open.
Clasamentul final al clasei este:
- Locul I - Danut Budai ………………………… si locul 2 in Clasamentul Open
- Locul II - Cristi Sugar ……………………….… si locul 5 in Clasamentul Open
- Locul III - Mihai Plesa ………………………….si locul 6 in Clasamentul Open
La clasa 3, in care figurau 9 piloti pe lista de inscriere, toata lumea era pregatita sa urmareasca disputa dintre Norbert Maior si Raul Badiu. Norbert face in prima mansa de concurs un timp cu aproape 2 secunde mai bun decat Raul, dupa care insa abandoneaza, din cauza unei defectiuni la cutia de viteze. Pilotul de CNR Szabo Csongor, venit la aceasta etapa pentru a parcurge pe macadam primii kilometri cu noua lui masina de concurs, are o evolutie foarte spectaculoasase implicadu-se in lupta pentru cucerirea podiumului atat la clasa cat si la Open.
Clasamentul final al clasei este:
- Locul I – Szabo Csongor ………………… si locul 3 in Clasamentul Open
- Locul II – Raul Badiu ………………………… si locul 4 in Clasamentul Open
- Locul III – Paul Silaghi ……………………… si locul 11 in Clasamentul Open
La clasa 4 a automobilelor peste 2000 cmc si patru roti motrice alaturi de Vali Porcisteanu au concurat si doi veterani piloti ai Sibiului. Romeo Medan, pe al său Audi 80 Quatro, a demonstrat atat el cât si masina că mai au nerv si putere, reusind sa se claseze printre primii 10 piloti la general.
Clasamentul la clasa 4 este:
- Locul I – Vali Porcisteanu ………………… si castigator al trofeului Open
- Locul II – Romeo Medan …………………. si locul 9 in Clasamentul Open
- Locul III – Cristi Toader ……………………. si locul 15 in Clasamentul Open
Clasament Buggy:
- Locul I – Cristian Dunavatu
- Locul II – Vasile Serban
- Locul III – Tiberiu Lambescu
In Clasamentul Open Vali Porcisteanu castiga Trofeul Ravenol spre deliciul spectatorilor prezenti, clasamentul final avand urmatoarea alcatuire:
- Locul I – Vali Porcisteanu …………… si castigator al Trofeului Ravenol
- Locul II – Danut Budai
- Locul III – Szabo Csongor